Lenovo inregistreaza rezultate solide in trimestrul al patrulea si in anul fiscal 2014-2015

Lenovo inregistreaza rezultate solide in trimestrul al patrulea si in anul fiscal 2014/15Astazi cei de la Lenovo au anuntat rezultatele financiare aferente trimestrului patru si al anului fiscal 2014-2015, cand au inregistrat venituri de 46,3 miliarde USD, in crestere cu 20%. Dar iata comunicatul oficial:
P: Vezi produsele Lenovo la eMAG?eMAG lanseaza Wink si Star-Light, doua branduri proprii 8r


Divizia de PC-uri raportează o creștere solidă a profitului; business-urile nou achiziționate înregistrează evoluții îmbunătățite
 
Venitul înregistrat în anul fiscal: 46,3 miliarde USD, în creștere cu 20%
Veniturile bancare înainte de taxe pentru plata costurilor de fuziuni și achiziții* se ridică la 1,14 miliarde de dolari, iar venitul înainte de taxe pentru întregul an fiscal ajunge la 971 milioane de dolari
Venitul bancar net înainte de plata taxelor de fuziuni și achiziții* se ridică la 997 milioane de dolari, iar venitul net ajunge la 829 milioane de dolari pentru întregul an fiscal
Divizia de PC-uri a înregistrat vânzări și o cotă record, marginea de profit înainte de taxe fiind de 5,3%
Un echilibru mai bun: 63% din venitul înregistrat în trimestrul al patrulea a fost asigurat de PC-uri, 25% din segmentul Mobile, iar zona de enterprise a contribuit cu 9%, comparativ cu anul anterior când computerele asigurau 83% din venit
Volume de vânzări record pentru întregul an fiscal: 60 de milioane de computere, Lenovo fiind pentru opt trimestre numărul 1 pe piață, 76 milioane de smartphone-uri și locul al treilea la nivel global, 12 milioane de tablete și o creștere organică continuă și 600.000 de servere, fiind numărul 3** la nivel global
Venitul pe acţiune (EPS)  la nivelul întregului an ajunge la 7,77 cenți sau 60,25 HK cents

HONG KONG, 21 mai, 2015 – Lenovo Group anunță rezultatele financiare pentru al patrulea trimestru și pentru anul fiscal încheiat la 31 martie 2015. Într-un trimestru care înregistrează în mod curent o evoluție lentă și care a resimțit un impact puternic al influenței cursului de schimb, veniturile au ajuns la 11,3 miliarde de dolari, în creștere cu 21% față de aceeași perioadă a anului anterior. Excluzând impactul cursului valutar, rata de creștere ar ajunge la 28%.  Excelența operațională a Lenovo a condus la obținerea unui venit net peste așteptări, de 100 milioane de USD, chiar și după plata taxelor contabile pentru fuziuni și achiziții, în valoare de 94 milioane de USD.
Investițiile în fuziuni și achiziții și creșterea organică solidă au creat un business diversificat pentru Lenovo cu smartphone-uri, tablete, servere și alte servicii care au contribuit cu 37% la venituri în trimestrul al patrulea, față de 17% cât a fost contribuția acestora în anul anterior. În același timp, Lenovo a continuat să îmbunătățească rezultatele diviziei de PC-uri, înregistrând vânzări record de 60 de milioane de unități, dar și profitabilitate solidă, reușind în același timp să își mențină poziția de lider pe piață pentru opt trimestre consecutive.
 “Lenovo continuă să înregistreze rezultate solide și echilibrate. Bazându-ne pe noile achiziții și pe creșterea organică solidă înregistrată de operațiunile noastre de bază, am format trei motoare de creștere. În timp ce Mobile Business Group și Enterprise Business Group au înregistrat creșteri rapide, divizia de computere a înregistrat creșteri mai mari, cu o cotă de piață record și profitabilitate crescută. Integrarea Motorola Mobility și System x este în linie cu așteptările și înregistrează un ritm de creștere bun, deși mai avem nevoie de timp pentru a le dezvolta astfel încât să ajungă unul dintre business-urile noastre de bază”, spune Yang Yuanqing, președinte și CEO Lenovo. “Având  în vedere oportunitățile și provocările noii ere Internet+, suntem pregătiți să ne transformăm dintr-o companie care produce cu precădere hardware, într-una care integrează hardware și servicii software. În acest fel, vom stimula un nou val de creștere pentru Lenovo în anii următori. ”

Pentru întregul an fiscal, Lenovo a înregistrat un venit record de 46,3 miliarde de dolari, în creștere cu 20% comparativ cu anul anterior. În aceeași perioadă, veniturile contabile, înainte de plata taxelor și a cheltuielilor pentru fuziuni și achiziții în valoare de 168 milioane de dolari, a ajuns la 1,14 miliarde de dolari, în creștere cu 12% comparativ cu anul anterior. În același timp, venitul net înainte de plata taxelor și a cheltuielilor realizate pentru fuziuni și achiziții a ajuns la 997 milioane de dolari, în creștere cu 22% comparativ cu anul anterior. Profitul brut  pentru întregul an fiscal a ajuns la 6,7 miliarde de dolari, în creștere cu 32% față de anul anterior. Marja brută de profit a fost de 14,4%, iar profitul operațional pentru anul fiscal a fost de 1,1 miliarde de dolari, o creștere anuală de cinci procente.
Profitul brut al Lenovo pentru al patrulea trimestru fiscal a crescut cu 43%, până la 1,8 miliarde de dolari. Marja brută de profit a fost de 15,7%. Profitul operațional a ajuns la 127 milioane de dolari, iar venitul înainte de taxe a fost de 104 milioane de dolari în al patrulea trimestru fiscal.
Venitul pe acțiune (EPS) în al patrulea trimestru fiscal a fost de 0,91 cenți sau 7,06 HK cenți. Consiliul Director al Lenovo a declarat dividende finale de 2,64 cenți sau 20,5 HK pe acțiune pentru anul fiscal încheiat la 31 martie 2015.

Lenovo inregistreaza rezultate solide in trimestrul al patrulea si in anul fiscal 2014-2015

Evoluția pe Business Group***
Divizia PC Group sau PCG, care include computerele și tabletele Windows, a înregistrat vânzări trimestriale în valoare de 7,2 miliarde de dolari, cu un venit înainte de plata taxelor de 391 milioane de dolari, în creștere cu 11% de la an la an. Marja venitului înainte de taxe a fost de 5,5%. Lenovo a livrat 13,3 milioane de PC-uri în trimestrul al patrulea, înregistrând o cotă de piață totală de 19,5%. PCG a înregistrat creșteri ale cotei de piață în toate regiunile geografice, cu performanțe remarcabile în Europa de Vest, Orientul Mijlociu și Africa.  
Divizia Mobile Business Group sau MBG, care include  produsele Motorola, telefoane Lenovo, tablete Android si smart TV-uri, a raportat vânzări trimestriale de 2,8 miliarde de dolari. Pe segmentul smartphone-urilor, Lenovo și-a menținut poziția a treia la nivel mondial, cu 18,7 milioane de unități în T4 fiscal și vânzări record de 76 milioane de unități în anul fiscal 2014/15 și un echilibru în creștere la nivel global. Pentru întregul an fiscal, care a inclus două trimestre de vânzări pentru produsele Motorola, China a contribuit cu 59% la volumele de vânzări de smartphone-uri realizate de Lenovo, în timp ce piețele din afara Chinei au înregistrat creșteri puternice, de 450%, ajungând la 31 milioane de smartphone-uri livrate. Pe segmentul tabletelor, Lenovo a înregistrat o creștere peste cea a pieței, de 26% comparativ cu anul anterior, vânzări de 12 milioane de unități și o cotă de piață de 5,1%. Motorola a contribuit cu mai mult de 7,8 milioane de unități în trimestrul al patrulea la totalul înregistrat de Lenovo, în creștere cu 23,6%, și a generat 1,8 miliarde de dolari la veniturile Lenovo MBG. Motorola a marcat de asemenea un moment important, reintrând pe piața din China în luna ianuarie și păstrează evoluția care o va conduce către profitabilitate în aproximativ 4-6 trimestre.
Divizia Enterprise Business Group sau EBG, care include servere, stocare, software și servicii a vândut sub brandurile Lenovo ThinkServer și System x. În al doilea trimestru fiscal după integrarea completă a business-ului System x, EBG a înregistrat venit operațional pozitiv înainte de taxe, deși veniturile standard înainte de taxe, care includ taxele contabile pentru fuziuni și achiziții, au fost negative, la  -45 milioane de dolari. Lenovo și-a menținut poziția a treia pe segmentul serverelor x86, în timp ce brandul ThinkServer, creat pentru companii mici și medii, a înregistrat o creștere de 49% a veniturilor de la an la an. EBG păstrează evoluția care va transforma divizia într-un business de 5 miliarde de dolari într-un an de la integrarea business-urilor achiziționate.

Evoluția geografică
În China,  veniturile Lenovo au totalizat 3,1 miliarde de dolari în al patrulea trimestru fiscal, la același nivel ca în perioada similară a anului trecut. China a contribuit cu 27% din veniturile globale ale Lenovo, iar marginea operațională s-a redus cu 1,1 puncte  comparativ cu anul trecut, ajungând la 4,4%. În trimestrul al patrulea, Lenovo și-a protejat poziția de lider pe segmentul computerelor, cu o cotă de piață de 33,6%. Competiția intensă pe segmentul telefoanelor mobile în China a continuat să pună presiune pe smartphone-urile Lenovo, deși un plan de transformare pentru creșterea competitivității este deja pus în practică având in centrul său dispozitive inteligente care beneficiază de servicii online precum ShenQi.
În regiunea Asia Pacific, veniturile Lenovo au totalizat 1,7 miliarde de dolari în al patrulea trimestru fiscal, respectiv 15% din venitul global al companiei, cu o marjă operațională de 4,6%, în creștere cu 1,9 puncte față de anul trecut. Cota de piață pe segmentul PC-urilor a fost de 15,7%, în creștere cu 0,2 puncte de la an la an. Vânzările de smartphone-uri în regiune au crescut cu 40% față de anul trecut, având ca principal motor de creștere investiția realizată în Motorola. Pe segmentul Enterprise, compania valorifică expertiza canalului de parteneri și ecosistemul Lenovo pentru a accelera vânzările System x.
Chiar și în condițiile presiunii exercitate de cursul valutar, veniturile și profitabilitatea Lenovo în Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA) au continuat să crească în trimestrul al patrulea. Veniturile au crescut cu 15%, la 3 miliarde de dolari, în timp ce marja a fost de 2,7%. Cu vânzări solide de computere în zonele de nord și sud ale regiunii, creștere de 240% pe segmentul smartphone-urilor și îmbunătățirea rezultatelor pe segmentul enterprise, EMEA a contribuit cu 26% la veniturile globale ale Lenovo. În al patrulea trimestru, Lenovo a înregistrat o cotă record pe piața de PC-uri în EMEA, de 20,5%, în creștere cu 4,8 puncte. Lenovo a devenit numărul 1 la vânzările de PC-uri pe 17 piețe din EMEA.
În regiunea America, veniturile s-au ridicat la 3,6 miliarde de dolari în al patrulea trimestru fiscal, în creștere cu 85% față de anul anterior, reprezentând 32% din venitul global al companiei, în special ca urmare a integrării rezultatelor înregistrate de Motorola și System x în veniturile regiunii. Regiunea a înregistrat o cotă de piață record de 11,7% pe segmentul computerelor pentru anul fiscal 2014/15, ca urmare a livrărilor realizate în America de Nord. Lenovo s-a apropiat astfel la 06 puncte distanță de compania care ocupa locul al treilea pe piață în al patrulea trimestru fiscal. Compania continuă să ia măsuri pentru a soluționa provocările importante din Brazilia, care au avut impact asupra rezultatelor înregistrate în regiune.
* Aceste date sunt furnizate pentru a oferi o transparență ridicată și pentru a facilita analizele viitoare ale business-ului.
** conform datelor IDC aferente primului trimestru din 2015
*** Până la ultimul anunț al rezultatelor financiare trimestriale, compania a comunicat datele financiare segmentate pe categorii de produse. Prin achiziția Motorola și System x care s-a încheiat în trimestrul al treilea al anului fiscal 2014/15, echipa de management consideră că raportarea pe divizii de business reflectă cel mai bine evoluția companiei.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on Tumblr
Related Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cel.ro