Cluj IT Cluster preia coordonarea activitatii Balkan and Black Sea ICT Network

Cluj IT Cluster preia coordonarea activitatii Balkan and Black Sea ICT NetworkCluj IT Cluster trece de la nivel national la zona Balcanilor si Marii Negre, pentru intreg anul 2016.

Vezi comunicatul mai jos:

Cluj IT Cluster preia coordonarea activitatii Balkan and Black Sea ICT Network


Cluj IT Cluster, cel mai important cluster în domeniul IT la nivel naţional, preia, pentru întreg anul 2016, coordonarea activităţii Balkan and Black Sea ICT Network, reţeaua de clustere de IT&C din zona Balcanilor şi Mării Negre.


P: vezi oferta de astazi de la eMAGeMAG emag 14 ani


Reţeaua Balkan and Black Sea ICT Network a fost fondată de Cluj IT Cluster împreună cu alte organizaţii similare în octombrie 2014. Scopul acesteia este construirea unor punţi sustenabile de colaborare între actorii principali – clustere IT și organizații de profil – din ţările ce constituie macroregiunea Balcanilor şi a Mării Negre, pentru a dezvolta oportunități de afaceri în această zonă.

În acest moment, rețeaua are 17 membri, din Albania, Bulgaria, Bosnia și Herțegovina, Grecia, Kosovo, Macedonia, Muntenegru, România, Serbia și Turcia. Aceștia își propun, cu ajutorul parteneriatelor cu liderii fiecărei piețe naționale, să atragă mai mulți investitori regionali, mai multe companii, organizații de cercetare și instituții academice, pentru a stimula implementarea unor proiecte comune de cercetare și dezvoltare cu impact regional.

De asemenea, Balkan and Black Sea ICT Network dorește să contribuie la obținerea unui nivel optim de înțelegere între părțile interesate în ceea ce privește tendințele pieței, dar și a anumitor avantaje competitive pentru fiecare membru al rețelei. Astfel, mai multe soluții IT&C ajung să fie implementate, iar performanța economică va crește substanțial.

În ceea ce privește coordonarea acestei rețele de către Cluj IT Cluster în 2016, principalele obiective sunt consolidarea construcţiei prin identificare de oportunităţi concrete de colaborare între membrii reţelei şi maparea competenţelor de business şi inovare existente în macroregiune.

Iniţiativa face parte din eforturile de internaţionalizare ale industriei de IT locale, eforturi pe care Cluj IT le întreprinde în mod constant, încă de la momentul înființării sale.

Primul proiect derulat de Balkan and Black Sea ICT Network sub coordonarea Cluj IT Cluster este DANUBE ICT (Danube ICT Clusters’ Sustainable Cooperation for Smart and Inclusive Growth), finanțat prin programul START al Danube Region Strategy. Obiectivul acestuia este crearea unei cooperări strategice transnaționale pe termen lung între clusterele IT&C, prin elaborarea unei strategii comune pentru identificarea celor mai importante oportunități de dezvoltare pentru companiile mici și mijlocii. Astfel, clusterele membre ale Balkan and Black Sea ICT Network vor face schimb de experiență și bune practici și vor identifica zonele strategice și industriile în care membrii rețelei pot coopera. De asemenea, un alt obiectiv important este creșterea competitivității în sectoarele tradiționale prin promovarea de soluții IT&C inovative în industriile tradiționale.

Proiectul a demarat la 1 decembrie 2015, iar Cluj IT va fi responsabil cu implementarea procesului de mapare a competențelor și potențialului de colaborare intre membrii rețelei din macroregiunea Balcanilor și Mării Negre.

Mai multe info despre ClujIT gasesti aici.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on Tumblr
Related Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cel.ro