Acer a anunțat astăzi la CES noile sale laptopuri TravelMate P6 și TravelMate P2 de 14 și 15 inci care dispun de procesoare Intel până la Core i7 din a 10-a generație, respectă standardele militare MIL-STD 810G U.S. și rulează Windows 10 Pro.
“Durabil, dar subțire și ușor, cel mai nou TravelMate P6 oferă profesioniștilor mobili performanța pe care se pot baza oricând. Suntem siguri că aceștia vor aprecia abilitatea de a lucra două zile fără a reîncărca laptopul, șasiul care respectă standardele militare și securitatea îmbunătățită.”
James Lin, General Manager, Notebooks, IT Products Business, Acer Inc.
Noul Acer TravelMate P6 oferă un șasiu premium din aliaj de magneziu-aluminiu care este mai rezistent și mai ușor decât aliajul de aluminiu standard, la aceeași grosime, conferind laptopului o estetică modernă și elegantă, cu o greutate de doar 1.1 kg și masurând doar 16.6 mm grosime. În plus, laptop-ul este co-proiectat împreună cu Intel ca parte a programului de inovație Intel “Project Athena”
“Acer TravelMate P6 demonstrează eforturile de co-proiectare conduse de Acer și Intel prin programul Project Athena. Performanța procesoarelor noastre Intel Core și platforma vPro oferă o capacitate deosebită pentru companii și se potrivesc ambițiilor profesioniștilor în mișcare.”
Josh Newman, Vice Președinte, Client Computing Group, Intel.
Noile laptopuri vin cu Windows 10 Pro, o balama cu deschidere la 180 de grade si vin dotate cu procesoare Intel până la Core i7 din a 10-a Generație, până la 24GB RAM DDR4, plăci video până la NVIDIA GeForce MX250, până la 1TB stocare ultrarapidă Gen 3 x4 PCIe SSD folosind tehnologie NVMe si senzor de amprentă.
Laptopul poate fi încărcat la 50% în mai puțin de 45 de minute, iar durată de viață a bateriei (100%) poate ține până la 23 de ore. Optional exista posibilitatea de conectivitate prin eSIM 4G LTE.
Certificat pentru Microsoft Teams, TravelMate P6 oferă videoconferințe cu imagini și sunet clare printr-un aranjament de 4 microfoane ce captează vocea până la 1,9 metri.
TravelMate P6 este construit să respecte standardele MIL-STD-810G și 810F, un set de teste militare de durabilitate, astfel laptopul poate supraviețui hopurilor din controalele de Securitate din aeroporturi, scăpări accidentale sau alte evenimente nedorite.
Senzorul de amprentă este integrat în butonul de pornire iar camera web IR permite recunoașterea facial biometrică si are un obturator care poate fi închis si astfel limiteaza accesul fizic.
TravelMate P6 va fi disponibil în EMEA din luna februarie, la prețuri începând de la 1099 de euro.
Acer TravelMate P2 este echipat cu procesoare Intel din generația 10, până la Core i7 și o placă grafică opțională NVIDIA GeForce MX230 pentru coprocesare și performanță grafică, până la 32GB de memorie DDR4 ultrarapidă, un sistem dual-drive configurabil cu un HDD de 1TB High-Capacity, un SSD super rapid de 512GB și 4 canale PCIe. TravelMate P2 vine cu o gamă largă de porturi precum VGA, HDMI, USB Tip-C care pot fi extinse printr-un dock Acer USB Tip-C.
Si Acer TravelMate P2 ofera posibilitatea de conectare la internet prin eSIM (sau Nano SIM) 4G LTE si conexiunii prin tehnologia Intel Wireless Wi-Fi 6 (802.11ax) cu viteze de până la 3 ori mai rapide decât standardul Wi-Fi 5 (802.11ac).
TravelMate P2 oferă până la 13 ore durată de viață a bateriei, respectă standardul MIL-STD-810G, are o carcasă rezistentă la impact, ceea ce permite utilizatorilor să lucreze o zi întreagă neîntrerupt, într-o gamă largă de locații.
Un modul TPM 2.0 oferă autentificare sigură și protejează datele, în timp ce setările adiționale de securitate, precum senzorul de amprentă și Windows Hello oferă utilizatorilor acces securizat simplificat prin amprentă sau recunoaștere facială.
TravelMate P2 va fi disponibil în EMEA din luna ianuarie, la prețuri începând de la 599 de euro.