Gata, suspansul s-a terminat, iar Samsung a lansat Galaxy S6 si Galaxy S6 Edge in cadrul Mobile World Congress Barcelona, la 19:30 ora Romaniei si pot spune ca majoritatea “speculatiilor” pe care le-am descris in articolul precedent s-au adeverit.
Pana ajungem la specificatii, coincidenta sau nu, ambele telefoane vor fi disponibile pe 10 aprilie (de ziua mea 🙂 ), dar momentan nu stim nimic despre pret.
Un element picant al prezentarii, a fost acela cand s-a specificat ca cele 2 telefoane sunt realizate din metal si sticla, si inevitabil a aparut remarca legata de faptul ca nu vor fi probleme de indoire (facandu-se aluzie la iPhone 6 plus). Dar nu s-au oprit aici cu “aluziile” si comparatiile.
Revenim la specificatii aflam ca vor fi disponibile versiuni de 32GB, 64GB si 128GB, pentru ambele telefoane, dar nu exista disponibilitatea de extindere a memorie, pentru ca nu este dotat cu port microSD.
O alta noutate trista este bateria (dintr-un anumit punct de vedere), care nu se poate inlocuii.
In schimb se poate incarca wireless, iar timpul de incarcare este mult mai mic, existand posibilitatea ca dupa doar 10 minute de incarcare sa ai 4 ore de autonomie.
In plus cei de la Samsung se lauda ca o incarcare completa dureaza jumatate din timpul necesar unui iPhone 6.
P: Probabil aici va afisa eMAG noul Samsung Galaxy S6
Samsung a lansat Galaxy S6 si Galaxy S6 Edge – specificatii
Sistem Operare: Android 5.0.2 Lollipop with TouchWiz
Display:
S6: 5.1-inch QHD (2560×1440) 577ppi Super AMOLED
S6 edge: 5.1-inch QHD (2560×1440) 577ppi Super AMOLED with dual curved edges
Procesor: OctaCore 64-bit 14nm Samsung Exynos processor (QuadCore Cortex A57 de 2.1GHz plus inca un QuadCore Cortex A53 de 1.5GHz)
Memorie RAM: 3GB LPDDR4
Memorie Stocare: 32GB, 64GB, 128GB (NU exista slot MicroSD!!!)
Camera Principala: 16MP, OIS, ƒ/1.9, auto real-time HDR, low-light video, high clear zoom, IR detect white balance, virtual shot, slow motion, fast motion, pro mode, selective focus
Camera Frontala: 5MP, ƒ/1.9, auto real-time HDR, low-light video
Retea: LTE Category 6 (300/50Mbps)
Conectivitate: 802.11a/b/g/n/ac (2.4/5GHz), HT80 MIMO(2×2), 620Mbps, dual-band, Wi-Fi Direct, Mobile hotspot, Bluetooth 4.1 LE, A2DP, atp-X, ANT+, GPS, GLONASS, NFC, IR remote, USB 2.0
Senzori: Accelerometer, ambient light, barometer, compass, fingerprint, gyroscope, hall, heart rate monitor, HRM, proximity
Baterie:
– Galaxy S6: 2550mAh (fara posibilitatea de inlocuire!!!)
cu incarcare prin portul USB 2.0 si/sau wireless (PowerMat wireless (WPC 1.1, 4.6W output), Qi wireless (PMA 1.0, 4.2W output))
– Galaxy S6 Edge: 2600mAh (fara posibilitatea de inlocuire!!!)
Dimensiuni:
– Galaxy S6: 143.4mm x 70.5mm x 6.8mm / 5.65-inches x 2.78-inches x 0.27-inches
– Galaxy S6 Edge: 142.1mm x 70.1mm x 7.0mm / 5.59-inches x 2.76-inches x 0.28-inches
Greutate:
– Galaxy S6: 138g
– Galaxy S6 Edge: 132g
Culori disponibile:
– Galaxy S6: white, black, gold, blue
– Galaxy S6 Edge: white, black, gold, dark green
Formate Video suportate: MP4, M4V, 3GP, 3G2, WMV, ASF, AVI, FLV, MKV, WEBM, VP9
Formate Audio suportate (audio codecs): MP3, AMR-NB, AMR-WB, AAC, AAC+, eAAC+, WMA, Vorbis, FLAC, OPUS (MP3, M4A, 3GA, AAC, OGG, OGA, WAV, WMA, AMR, AWB, FLAC, MID, MIDI, XMF, MXMF, IMY, RTTTL, RTX, OTA)
Samsung software features: Download Booster, OneDrive (115GB free storage for 2 years), OneNote, Private Mode, Quick Connect, S Health 4.0, S Finder, S Voice, Samsung Pay, Smart Manager, Sound Alive+, Themes
Samsung security: One-touch fingerprint scanner, KNOX management software
Google Mobile Services: Chrome, Drive, Gmail, Google Settings, Google+, Hangouts, Maps, Photos, Play Books, Play Games, Play Movies and TV, Play Newsstand, Play Store, Voice Search, YouTube
Introducerea oficiala⇓
si inceputul prezentarii⇓
Si un HandsON a celor de la TheVerge:
surse: cnet.com, theverge.com, androidcentral.com